Au rămas în urmă poveştile ploilor din toamna anului trecut , legendele fulgilor de nea şi basmele primăverii, gândurile purtându-ne pe aripile speranţei împlinirilor verii.
Un drum început la mijloc de septembrie , sub picuri de ploaie, a ajuns pe ultimii lui metri , tot sub imperiul norilor, dar cu promisiuni calde din partea razelor de soare.
Intraţi în băncile şcolii,împreună cu visele părinţilor şi plini de speranţe, năzdrăvanii bobocei au trăit împreună emoţiile învăţării alfabetului, ale scrierii primelor rânduri, ale socotitului şi rezolvării problemelor, ale competiţiilor sportive , cu bucuriile şi tristeţile aferente.
După o primă vacanţă mare, ale cărei ecouri parcă mai persistă în amintirile noastre , am pornit un al doilea capitol al frumoasei poveşti , ţesută între zidurile cetăţii viselor noastre.
Să ne bucurăm împreună de zilele ce vor urma , de bucuriile unui alt anotimp al devenirii noastre.
sâmbătă, 10 octombrie 2009
Invitaţie
Vă invităm în comunitatea părinţilor preocupaţi de educaţia copiilor – SuntParinte.ro!
Site-ul , realizat de specialişti în domeniul educaţiei, vine în sprijinul celor care doresc să pună umărul la formarea unei personalităţi armonioase a copiilor lor , aceasta constituind temelia creării unui viitor deosebit pentru aceştia.
Ne alăturăm şi noi acestui demers , oferindu-vă legătura spre pagina respectivă
Sunt părinte
luni, 18 mai 2009
Un nou succes al echipei noastre
Succesul echipei claselor a 4-a de la sfârşitul acestei săptămâni i-a bucurat enorm şi pe micii fotbalişti ai claselor I şi a II-a, făcându-i, în acelaşi timp , să viseze la performanţele din viitorul lor.
Marţi,12 mai 2009,cu gândul spre viitor,dar muncind intens în prezent,ei au disputat
meciurile unei reuşite competiţii, intitulată Cupa Europei.
21 de sportivi au fost împărţiţi în 3 echipe echilibrate din punctul de vedere al vârstei şi al valorii:
echipa Roşu : Raul Moldovan (2A),Tivadar Hesfelant(2F),Alex Boroş (2A),Răzvan Frandeş(2C), Adrian Şimon (2D),Sebi Ştefan (2A), Szili Benk (2F)
echipa Albastru : Ciprian Nicolici , Carlos Ştefan, Andrei Pavel, Sebi Matei, Marcel Chiorean, Emil Coroş, Vlad Mâţ , toţi din clasa I C
echipa Verde : Ovidiu Vereş (2D), Cristi Creţa (1C) Raul Filip (1C), ,Toni Tuşinean (2D),Huni Gabor (2F), Gelert Sinko (2F), Rareş Şuta (2C)
Rezultatele înregistrate :
Roşu - Verde 3-3 ( 2-1) Goluri : Szili Benk şi Alex Boroş (2) , respectiv Huni Gabor şi Rareş Şuta (2)
Roşu - Albastru 0-2 (0-1) Goluri : Emil Coroş şi Vlad Mâţ
Albastru - Verde 0-4 (0-2 ) Goluri : Marcel Chiorean -7m , Andrei Pavel ,Sebi Matei şi Emil Coroş
În urma acestor rezultate, clasamentul a avut următoarea alcătuire :
1.Albastru 6p 6-0
2.Roşu 1p 3-5
3.Verde 1p 3-7
Participanţii au fost recompensaţi cu diplome, dulciuri şi şepci, iar echipa învingătoare a fost răsplătită cu un frumos trofeu.
Prin relaţiile de joc care deja se stabilesc între jucători, şi consecvenţa în pregătire, sperăm într-o continuitate în performanţa din fotbal la Gimnaziul Liviu Rebreanu .
Felicitări şi succese în competiţiile viitoare.

sâmbătă, 28 februarie 2009
Prima creaţie
Primăvara
*A venit primăvara, bulgărele de aur topit aruncă văpăi.
*Începe să fie mai cald.Iarna a plecat şi păsările îşi varsă ploaia de mărgăritare în cântece minunate.
*Fărâmiţa de lumină rătăcită pe pământ alungă roiul de fluturi albi.Lumina se cerne peste pământ uşoară ca un praf de argint,iar păsările îşi fâlfâie aripile ca două steaguri.
*O floare zburătoare,picurele din curcubeu ne încântă privirea , şoptind că a venit primăvara.

marți, 10 februarie 2009
Cupa Unirii la fotbal, editia 2009
Programul manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie,când am serbat 150 de ani de la Unirea Principatelor Române,a cuprins şi o competiţie fotbalistică între elevii ciclului primar din Gimnaziul Liviu Rebreanu.
Meciurile au debutat la ora 9 a zilei de 31 ianuarie, aducând la start echipele clasei I C , IV D şi selecţionata claselor a II-a .
Rezultatele înregistrate au fost următoarele :
a II-a - IV D 0-4
IV D - I C 0-1
I C - a II-a 1-1
Astfel,locul 1 a fost ocupat de cei din clasa I C , poziţia a 2-a a fost ocupată de cei din clasa a IV-a D, iar treapta a 3-a a podiumului a fost ocupată de selecţionata claselor a II-a.
Iată şi numele micilor campioni :
Ciprian Nicolici -portar
Marcel Chiorean, Hunor Gabor,Andrei Pavel - fundaşi
Sebastian Matei,Cristian Creţa - mijlocaşi
Emil Coroş, Szilard Benk -atacanţi
Felicitări tuturor participanţilor şi mult succes în competiţiile ce vor urma.
Mişcarea este viaţă, viaţa este mişcare .

Abonați-vă la:
Postări (Atom)